Despre noi
Totul a început înca din 2011, când ne-am dat seama, eu și proaspătă mea soție, că este necesar să oferim copiilor noștri, abia veniți pe lume, produse cât mai sănătoase și naturale.
Cum să realizăm acest lucru,decât făcându-le noi înșine, în gospodăria proprie.
Fiind locati la țară, nu a fost deloc greu, fructele și legumele provenind în proporție de 80 % din grădina și livezile noastre, care acum se întind pe mai mult de 11 hectare. Realizând un exces de produse, am început să oferim la diverși prieteni de familie, prietenii acestora, obligații de tot felul și așa ne-a venit idea unui mic business de familie; pentru că absolut toată lumea laudă produsele și ne încurajau să dăm drumul la producție.
Am început timid, cu 1000 borcane, în 2012; apoi în 2014 afacerea a început să prindă contur, când am început să producem pentru o băcănie de success acum, aflată atunci tot la început că și noi, din centrul Bucureștiului, cu care avem colaborare și acum.
De atunci și până acum am inițiat colaborări cu mai multe băcănii din diverse părți ale țării: Brașov, București, Constanța, etc; în același timp dezvoltând brandul propriu ”Cămară Violetei”. Am ajuns la nivelul anului 2019 la 25000 unități produse și vândute, iar că nivel de angajați sezonieri, la 5.
Am avut dreptate când ne-am axat pe calitate, pentru că oamenii apreciază lucrul bine făcut, tradițiile strămoșești și raportul preț-calitate. Suntem autorizați DSV pentru tot ce producem și totul se face manual, la foc de lemne,din legume și fructe cât mai puțin chimizate; păstrând astfel savoarea produselor tradiționale de altădată.
Va așteptăm să degustați produsele noastre!